Skip to main content Skip to main menu Skip to search
0 produs(e) în coș
Points to spend in the

 

Măsuri de siguranță

Vă mulțumim că sunteți membrii comunității noastre și că alegeți produsele noastre în fiecare zi. Suntem alături de voi şi suntem pregătiţi să vă oferim soluţii pentru a vă putea continua activitatea în siguranţă, pentru a vă putea bucura de produsele preferate alături de clienţii voştri.



Prin urmare, vă informăm care sunt măsurile de siguranţă luate până în prezent:



• Am luat măsuri de siguranţă legate de protecția și dezinfectarea personalului din centrele noastre de distribuţie, unde procesăm comenzile voastre

• Dispenserele special instalate la centrele noastre de distribuție permit dezinfectarea mâinilor, atât la intrare, cât și la ieșirea din clădire. Personalului i se cere să-și dezinfecteze constant mâinile și spațiul de lucru. Toate suprafețele comune sunt curățate și dezinfectate în mod regulat, urmând indicațiile autorităților locale.

• Am implementat restricții pentru vizitatorii externi, fiind permisă intrarea reprezentanților unor servicii indispensabile pentru continuarea activității, cum sunt serviciile tehnice. Fiecare vizitator este înregistrat și își dezinfectează mâinile la intrare.

• Interacțiunea cu reprezentanții serviciilor de curierat, care livrează produsele sau preiau expedițiile sunt limitate și posibile numai după ce aceștia au fost supuși procedurilor de dezinfectare.



Impunem aceleaşi standarde înalte de siguranţă şi partenerilor noștri de afaceri, care se ocupă de livrările dvs., astfel încât fiecare comandă să ajungă în siguranță la destinație. Aceştia şi-au luat măsuri de siguranţă suplimentare printre care: dotarea sediilor cu dezinfectant, dezinfectarea periodică a centrelor de tip Ship&Go şi a depozitelor, dotarea curierilor cu mănuşi şi măşti de protecţie, monitorizarea temperaturii corporale la începerea programului de lucru.

De asemenea, monitorizăm toate informațiile oficiale disponibile pentru a fi siguri că nu există niciun risc de infecție în nicio etapă a procesului de livrare.



Despre produsele Oriflame

Toate fabricile noastre de produse finite sunt auditate de echipa noastră internă globală de calitate, garantând siguranţa produselor şi respectarea reglementărilor şi a standardelor interne în vigoare.


Toate fabricile Oriflame trebuie să respecte standardele de bună practică de fabricaţie (GMP) prin care ne asigurăm că procesele sunt concepute, monitorizate şi controlate în mod corespunzător. Bunele practici de fabricaţie implică un mediu controlat, punând accent pe măsurile de igienă şi prevenind contaminarea produselor în vreun fel.

În conformitate cu reglementările şi standardele noastre interne stricte, toate produsele sensibile sunt supuse testelor microbiologice pentru a ne asigura că sunt sigure în vederea utilizării de către consumatorii noştri.




Despre virusul SARS-COV-2 (“Coronavirus”)

Nu este cunoscut niciun caz de transmitere a virusului SARS-COV-2 prin contactul cu un produs comercial. Expertiza medicală actuală sugerează faptul că, în condiţii favorabile, virusul ar putea supravieţui până la câteva zile în afara corpului unei gazde umane sau animale. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, “probabilitatea ca o persoană infectată să contamineze mărfuri comerciale este scăzută, iar riscul de a contracta virusul care provoacă COVID-19 dintr-un colet care a fost mutat, transportat şi expus la diferite condiţii şi temperaturi este, de asemenea, scăzut” (https://www.who.int/news-room/q-a-detail/q-a-coronaviruses, din 18 martie 2020)


Produsele Oriflame care sunt vândute unui consultant independent au fost fabricate cu câteva săptămâni sau luni înainte de ziua în care sunt vândute. Iar aceasta se întâmplă având în vedere procesul nostru de producţie de înaltă calitate şi intervalul de timp dintre producţie şi livrare către un consultant. Bazându-ne pe toate acestea, considerăm că utilizarea produselor noastre este sigură.



Trecem printr-o perioadă plină de schimbări, de aceea obiectivul nostru este să ne asigurăm că vă simțiți în siguranță colaborând cu noi, pentru a vă putea bucura în continuare de produsele preferate, voi şi clienţii voştri.



Vă încurajăm ca în următoarea perioadă să folosiţi modului de plăţi online pentru a limita contactul fizic cu alte persoane.



Modul de operare nu se schimbă – primim comenzile voastre în continuare şi le pregătim de livrare ca şi până acum.



Echipa Oriflame