1. MIȘCĂ PERIA
Îți dorești curbare de durată? Atunci să aplici mascare în strat uniform de-a lungul genelor este o greșeală. Ar trebui să aplici un strat mai gros la rădăcină, prin mișcări de zig zag, întinzând produsul spre vârfuri.
2. APLICĂ MASCARA VERTICAL
Vrei un aspect natural? Este ușor! Tot ce trebuie să faci este să întorci vertical peria și să periezi astfel genele. Folosește-te de vârful periei pentru a întinde produsul pe lungimea genelor. Iată! Gene mai lungi, mai naturale, într-o secundă!
3. ACCENT PE MIJLOC
Cine nu își dorește ochi mari și rotunzi? Dar cum putem obține acest aspect? Începe prin divizarea mentală a ochiului în 3 părți. Apoi aplică mascara doar pe zona mediană, folosind vârful periei. Vei vedea rezultatele pe loc!
4. APLICĂ MASCARA PE DIAGONALĂ
O altă variantă prin care poți face ca ochii tăi să pară mai mari este să aplici mascara pe diagonală. Secretul acestei tehnici este să miști peria în unghi, in loc de mișcarea clasică de la rădăcină spre vârf. Finalizează totul insistând pe genele din colțul extern al ochiului.
5. ADUNĂ GENELE LAOLALTĂ
Ochii de păpușă sunt un alt look în tendințe, ușor de obținut. Denumite gene păianjen, acest aspect implică gene super-îngroșate și lipite din loc în loc. Îl obții aplicând mascara din abundență, apoi folosește penseta pentru a prinde genele mănunchiuri.
6. ÎNDOAIE VÂRFUL PERIEI
Îți este greu să ajungi la colțul intern al ochiului? Atunci acest truc este pentru tine! Îndoaie ușor vârful periei într-un unghi de 90° și vei controla peria mult mai ușor. Totuși, odată îndoită, s-ar putea să nu reușești să o readuci la forma initială, așa că reține acest aspect înainte să încerci.