CU CE MĂ AJUTĂ O BAZĂ DE MACHIAJ ȘI DE CE TREBUIE SĂ O FOLOSESC?
Rostul unei baze de machiaj este de a umple golurile și de a crea o suprafață netedă și fină pentru următoarele produse pe care le vei aplica. Dacă ai linii fine sau pori proeminenți, baza de machiaj este exact ce ai nevoie pentru a le estompa. Asta înseamnă că fondul de ten, corectorul, chiar și fardul de pleoape, vor arăta mai bine dacă ai folosit înaintea aplicării lor o bază de machiaj.
”... fondul de ten, corectorul, chiar și fardul de pleoape vor arăta mai bine dacă ai aplicat înaintea lor o bază de machiaj”
CINE AR TREBUI SĂ FOLOSEASCĂ O BAZĂ DE MACHIAJ?
Există câte o bază de machiaj pentru fiecare tip de ten și stil de viață, iar pentru cei care locuiesc sau călătoresc în zone foarte calde și cu umiditate crescută, ori reci și cu un climat uscat, este ideală pentru că fixează mai bine machiajul și îl face mai rezistent. Dacă participi la un eveniment unde se fac fotografii, baza de machiaj creează o suprafață mată pentru ca tu să nu-ți mai faci probleme că tenul tău va ieși lucios în poze.
CARE SUNT ZONELE UNDE SE APLICĂ?
Ochi – Multe femei găsesc baza de machiaj utilă în special în zona ochilor, unde machiajul tinde să se strângă în liniile fine. Folosind baza de machiaj în zonele mai grase, precum pe pleoape, te vei bucura de un machiaj mai rezistent.
Față – Un strat subțire de bază de machiaj, aplicat pe întreaga față va fixa mai bine fondul de ten. Este, de asemenea, minunată pentru a ascunde porii proeminenți.
Buze – Utilizarea unei baze de machiaj pe buze, înainte de aplicarea rujului va prelungi rezistența acestuia. Mai mult, va împiedica rujul să se strângă. Dacă nu ai o bază pentru buze, o poți folosi la fel de bine pe cea pentru față.
CUM FOLOSESC O BAZĂ DE MACHIAJ?
Baza de machiaj trebuie aplicată după ce ți-ai hidratat tenul cu o cremă, și înainte de a începe machiajul cu fondul de ten! Însă atenție la cantitate! Aplicarea în exces poate duce la un aspect prea încărcat al machiajului. Folosește o cantitate de dimensiunea unei monede și începe să estompezi dinspre mijlocul feței spre extremități. Mai aplică încă puțin pe zonele cu probleme.
La final, pentru că baza de machiaj fixează foarte bine machiajul, acordă o atenție deosebită demachierii. Ia în considerare achiziționarea unui dispozitiv de curățare, care va curăța delicat, dar eficient pielea.
Recomandarea noastră:Baza de machiaj Giordani Gold
Prelungește rezistența machiajului, reduce aspectul porilor și liniilor fine; această bază de machiaj de lux îți păstrează pielea hidratată pe toată durata zilei.