În cazul meu, totul a început cu un NovAge Bright Sublime și cu mama (pe care am experimentat, recunosc). Primul meu scop a fost acela de a găsi o soluție pentru a vinde NovAge…de dragul targetului! M-am gândit la motivul pentru care aș cumpăra eu un NovAge, iar acela era reprezentat de recomandări și de rezultate reale. Zis și făcut! Pentru a obține rezultate, am monitorizat progresul zilnic al mamei mele, care a folosit setul menționat anterior și în plus, i-am făcut poze pentru a realiza colaje de tipul before&after.
Pe fiecare zi eram din ce în ce mai surprinsă, într-un sens plăcut, desigur. Ridurile se netezeau, tenul se uniformiza, aspectul general era unul sănătos, hidratat și plin de fermitate. De aici și până la a fi o expertă în NovAge nu a fost drum lung. Imediat am luat atitudine! Am distribuit colajul realizat mamei pe rețele sociale, în special pe Facebook. Totul luase amploare din acel moment, pentru că lumea își dorea să arate mai bine, iar eu veneam cu o soluție pentru nevoile si problemele lor. Din ce în ce mai mulți clienți au fost mulțumiți de NovAge, astfel că, acum sunt fideli acestor produse, iar eu mă bucur că am putut să-i ajut. Știu cum este să ai o problemă cu aspectul pielii tale și să nu știi ce să mai faci și pe cine să te bazezi pentru recomandări sincere. Dându-mi seama că încrederea este cel mai mare atu posibil, iar oamenii, de multe ori, și-o pierd tocmai pentru că aspectul fizic nu este cel dorit, am încercat să contribui, prin NovAge, la o schimbare… și-am reușit!
Atât acneea, semnele post-acneice, ridurile, dar și petele pigmentare au fost tratate cu multă multă grijă și răbdare din partea clienților mei prin intermediul acestor seturi minunate. Este de nedescris zâmbetul pe care îl au atunci când ne revedem pentru poze și consultație! Îmi spun ”Oriana, soțul meu m-a întrebat ce folosesc, pentru că arăt mai bine!” sau ”Colegele de la școală vor să încerce și ele NovAge” sau ”Prietenul meu îmi folosește setul, va trebui să mai cumpăr unul!”. Scopul meu nu a mai fost acela de a vinde, ci acela de a ajuta oamenii să obțină aspectul pe care și-l doresc. Restul a venit de la sine! Vânzarea și recrutarea vin ca o urmare a dedicării și implicării! Înainte de a încheia, vă doresc să folosiți NovAge în fiecare zi și să vă simțiți așa cum se simt clienții mei, cărora le mulțumesc că au avut încredere în mine!
Aveți grijă de voi și nu uitați că cel mai important este să vă simțiți bine în pielea voastră și să vă acceptați în totalitate!