0 Produse

Tipuri de demachiant

Un ten sănătos și luminos începe întotdeauna cu o curățare în profunzime, însă uneori, indiferent de cât de bine îți cureți tenul, este posibil să mai rămână un surplus al machiajului. Iar dimineața se poate întâmpla să te trezești cu urme ale rimelului sub ochi.

De aceea, este recomandat să folosești mai multe tipuri de demachiant simultan. Spre exemplu, o apă micelară este recomandată în momentul în care dorești să iei surplusul de sub ochi ori de pe pomeți, însă nu va curăța complet tenul după o zi de lucru sau după o seară în oraș. Folosirea unui gel de curățare față va face magia la care speri în fiecare dimineață când te trezești: descoperirea unui ten curat și luminos.

Gelul de curățare are o acțiune mult mai puternică decât o apă micelară, însă nici una nici cealaltă nu ar trebui folosite separat. Este bine să le combini, tocmai pentru a asigura tenului tău prospețimea dorită în fiecare dimineață.

Știai că inclusiv produsele destinate curățării tenului trebuie alese cu mare grijă? Îți spunem chiar acum de ce: tenul este, probabi, cea mai sensibilă suprafață a corpului tău, iar îngrijirea acestuia trebuie adaptată la nevoile reale ale tenului tău. Astfel că, nu poți folosi un produs care usucă atunci când dispui de un ten uscat ori sensibil. La fel, în cazul unui ten uleios, trebuie să alegi produse mult mai puternice de curățare pentru a elimina excesul de sebum și alte impurități adunate pe piele.

Oricum ar fi, după curățare trebuie să te asiguri că îi oferi pielii tale hidratarea și nutrienții de care are nevoie pentru a se simți sănătoasă și a-și recăpăta strălucirea naturală. În gama de produse cosmetice Oriflame, găsești o mulțime de variante adaptate pentru diferitele nevoi ale tenului, din care să alegi produse special concepute să ajute un ten sensibil, gras, mixt sau normal.

Folosește demachiant - Cum să îți cureți corect tenul?

Dincolo de produsele de îngrijire și curățare pe care alegi să le folosești, tehnica prin care îți cureți tenul este la fel de importantă. Asigură-te că aplici o cantitate rezonabilă de produs – nici prea mult, dar nici prea puțin – și că începi curățarea dinspre exterior spre interior cu mișcări circulare.

Încearcă să umezești puțin tenul înainte de a aplica produsul de curățare și, pe urmă, atunci când aplici un gel de curățare sau o loțiune să nu apeși sau să zgârii tenul. Masează ușor în mișcări scurte și delicate, pentru a nu-ți răni pielea.

Dacă folosești apa micelară imediat după curățarea cu un gel, încearcă întotdeauna să aplici produsul pe o dischetă demachiantă și nu direct pe față. Mișcările trebuie să fie de data aceasta prin tapotare și nu prin frecare. Cu cât îți agresezi tenul mai puțin, cu atât acesta va fi mai puțin sensibilizat de produsele pe care le folosești.

Experții Oriflame mizează întotdeauna pe frumusețea provenită din natură și pe sănătate. De aceea, toate produsele pe care le vei găsi în gama noastră completă de îngrijire sunt atent formulate, pentru a-ți oferi îngrijirea delicată de care ai nevoie.