FĂ CUNOŞTINŢĂ CU EXPERTUL ÎN MACHIAJ

Să fii nou în industria make-up artiștilor nu e ușor. Dar Sandra Karlsson a decis să iasă din zona de confort și să devină make-up artist independent, să-și facă o meserie din pasiunea sa. Am stat de vorbă cu ea despre experiențele de zi cu zi din această industrie și am obținut cele mai bune trucuri de machiaj ale ei.

Ce te-a determinat să iți dorești să fii make-up artist?

Să fii nou în industria make-up artiștilor nu e ușor. Dar Sandra Karlsson a decis să iasă din zona de confort și să devină make-up artist independent, să-și facă o  meserie din pasiunea sa. Am stat de vorbă cu ea despre experiențele de zi cu zi din această industrie și am obținut cele mai bune trucuri de machiaj ale ei. 

Care este cea mai bună parte a meseriei tale?
Să cunosc atât de mulți oameni interesanți și creativi – cea mai mare parte din munca mea se desfășoară în medii pline de acțiune! Unul dintre cele mai interesante proiecte în care m-am implicat a fost, până acum, un film, având pe Ola Rapace ca personaj principal. Abia aștept să fie lansat în 2015. 

Care este machiajul tău preferat?
Îmi place să port un machiaj lejer, cu o bază foarte bine hidratată, sprâncene bine periate și puțin blush pentru a obține un aspect natural.  De asemenea îmi mai place machiajul smokey eyes, arată bine pe majoritatea persoanelor și este potrivit atât pentru zi cât și pentru seară atunci când combini cu un aspect natural al spâncenelor și o bază fără cusur, aproape insesizabilă. 

Care este cea mai frecventă întrebare legată de machiaj care îți este adresată la muncă?
Machiajul smokey eyes este ceva ce multe persoane își doresc să obțină, dar uneori renunță la a mai încerca. Atunci când aplici pe pleoape un fard închis la culoare, este foarte ușor să arate neîngrijit. Secretul este să nu adaugi culoarea intensă deodată ci să crești în intensitate, pas cu pas și să estompezi spre colțuri. 

 

Observi greșeli comune în machiaj pe care oamenii au tendința să le facă?
Cea mai mare greșeală este să iei machiajul prea în serios! Este doar un machiaj și dacă simți că vrei să te duci la muncă având buzele colorate în portocaliu puternic, fă-o! De multe ori observ persoane care poartă o culoare nepotrivită la fondul de ten, dar acest lucru este ușor de evitat. Du-te la un magazin cu produse de machiaj și cere sfatul specialiștilor, sunt acolo pentru a te ajuta.  

Împărtășește cu noi cele mai bune trucuri de machiaj!
Blush! Va fi de folos pentru tenul obosit sau palid. Alt truc este să ai două nuanțe din fondul de ten preferat; unul într-o culoare mai închisă, de care vei avea nevoie pe timpul verii, și un altul într-o nuanță deschisă, necesară iarna. Pe parcursul anului poți îmbina aceste două nuanțe pentru a crea culoarea perfectă. Și nu uita de o îngrijire adecvată a pielii – niciun machiaj nu arată bine pe o piele neîngrijită. 

Text: Foto: Joakim Eriksson & Eric Gustafsson