Cum să susții bunăstarea prietenilor

Dacă prietena ta trece printr-un moment dificil, poate fi greu să știi ce să faci pentru a-i fi de ajutor. Deoarece în această lună sărbătorim Ziua Mondială a Sănătății Mintale, îți oferim câteva modalități prin care să poți ajuta - uneori, este de ajuns să oferi un exemplu bun de urmat!

Știm că uneori este greu să știii ce să faci sau cum să ajuți pe cineva care are probleme cu sănătatea mentală. Fiecare dintre noi poate reacționa diferit atunci când trecem printr-un moment dificil! Uneori, oamenilor le este greu să vorbească deschis despre cum se simt, de exemplu. De aceea, credem că cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru a-ți sprijini prietenii este să fii cea mai bună versiune a ta!

img-1.jpg

Sprijină-ți prietenii fiind un exemplu bun de urmat

Gândește-te la prietenii tăi cei mai apropiați. Ești asemeni lor? Îți plac aceleași lucruri, ai hobby-uri sau interese similare? Relațiile noastre cu persoanele cele mai apropiate ne influențează mai mult decât realizăm - adeseori chiar și subconștient!

„Avem tendința de adopta obiceiurile sănătoase ale prietenilor noștri, precum și pe cele mai puțin sănătoase”, spune jurnalistul și autorul Kate Leaver, care crede că prietenia este leacul esențial pentru anxietate și sănătate deficitară. Aceasta este autoarea unui best-seller pe această temă numit The Friendship Cure (Vindecarea prin prietenie). „De aceea, aspecte precum dieta pot fi molipsitoare - adeseori oamenii simt că doresc să copieze alegerile de stil de viață ale oamenilor din jurul lor.”

De fapt, studiile arată că oamenii gravitează spre obiceiurile sportive sau nutriționale ale persoanelor din cercurile lor sociale: este mult mai probabil să faci exerciții fizice dacă și prietenii tăi fac asta! Și ești de cinci ori mai predispus să mănânci mai sănătos dacă ai prieteni care fac alegeri dietetice inteligente, conform cărții „Vital Friends: The People You Can’t Afford To Live Without (Prieteni esențiali: Oameni fără de care nu poți trăi)“ scrisă de cercetătorul Tom Rath.

De aceea, încurajarea prietenilor să adopte un stil de viață sănătos - prin alegeri de nutriție sănătoase și efectuarea de exerciții fizice - reprezintă o modalitate bună de a le susține bunăstarea. Știm cu toții cât de ușor este să faci alegeri mai puțin sănătoase: sări peste ziua de exerciții, optezi pentru un pahar suplimentar de vin în loc să te îndrepți spre casă sau îți plângi de milă singur în loc să te bucuri de întâlnirea cu un prieten. În schimb, încearcă să urmezi o rutină sănătoasă și să îți încurajezi prietenul să facă același lucru - de exemplu, concentrează-te asupra modului în care te simți după antrenament, sau după un somn bun, sau după ce îți petreci timpul alături de un prieten. Cel mai probabil aceste lucruri îți vor îmbunătăți starea de spirit. Dacă te poți motiva să faci alegeri pozitive, probabil și prietenii tăi vor face același lucru!

img-2.jpg

Rezervă-ți timp & energie pentru cei dragi

Contactarea unui prieten pentru a vedea ce mai face este o modalitate simplă și excelentă de a-ți oferi sprijinul. Dar stilul de viață ocupat poate consuma multă energie și ne poate distrage atenția de la a petrece mai mult timp de calitate cu familia și prietenii noștri. Chiar dacă mulți dintre noi avem puțin timp la dispoziție, trebuie să încercăm să ne facem timp pentru lucrurile care contează cel mai mult pentru noi - relațiile cu ceilalți.

Ne putem organiza mai bine programul ocupat planificându-ne timpul mai eficient: încearcă să împărți ziua în TIMP DE MUNCĂ - TIMP DE JOC/CONECTARE - TIMP DE ODIHNĂ și respectă această delimitare cât mai mult posibil.

Un alt sfat bun este să setezi remindere în telefon pentru a-ți apela prietenii - procedează la fel cum faci cu orice altă sarcină sau eveniment din calendarul tău care nu poate fi „amânat”!

img-3.jpg

Nu aștepta să te sune ceilalți. Sună-i tu & propune-le să vă întâlniți

Deși este ușor să crezi că prietena care nu răspunde la mesajele tale nu vrea să vorbească cu tine, e posibil să treacă printr-un moment dificil și să încerce să se autoizoleze. În acest caz, puțină insistență din partea ta ar putea fi un lucru bun! Nu vei regreta niciodată ca ai sunat-o!

„Prietenii buni și apropiați ne oferă senzația de apartenență (la fel ca vecinii, colegii și amicii noștri)”, spune Leaver. „Și nu pot sublinia destul cât de important este acest sentiment al comunității pentru identitatea și stima noastră de sine, pentru sănătate, încredere și bunăstare. Cred cu adevărat că actele de prietenie proactive și autentice îmbunătățesc viețile fiecăruia dintre noi, dar, de asemenea, atunci când combinăm toate aceste acțiuni și conexiuni, facem societatea mai bună”.

Ce aspecte ne indică faptul că prietenul nostru are nevoie de ajutor

Potrivit organizației caritabile privind sănătatea mentală Mind.org, unele dintre modurile în care oamenii care au nevoie de ajutor reacționează sunt: aceștia par distanți sau nu sunt ei înșiși, nu participă la întâlniri și nu răspund la mesaje la fel de mult cum ar face-o în mod normal, discută despre sentimentele care te îngrijorează, sau spun că „Nu mai pot continua așa”, nu fac lucrurile care le plac în mod normal sau nu se îngrijesc fizic.

img-4.jpg

Ce ar trebui să spun?

Găsirea modului potrivit de a-ți întreba prietenul dacă este în regulă și inițierea unei discuții cu acesta despre modul în care se simte pot fi dificile. Dar nu există o modalitate greșită de a începe și oricum o faci, cel mai probabil prietenii care au nevoie de ajutor, vor aprecia gestul tău. Mind.org are câteva idei bune pentru a iniția astfel de conversații pe site-ul lor, dacă ai nevoie de o formulă de început. Câteva exemple ar fi: „Bună, sunt aici pentru tine dacă vrei să vorbești”, „Nu pari să fii în apele tale în ultima vreme. Ești bine?“, „Sunt îngrijorată din cauza ta. Ai vrea să discutăm despre ceva anume?” Credem că orice ajutor indiferent cât de mic este mai bun decât nimic!