MIREASA
Ziua nunții va fi una dintre cele mai memorabile amintiri din viața ta. Iar tu, dragă mireasă, vei fi, fără îndoială, în centrul atenției. Cum te asiguri că arăți minunat? Este destul de simplu. Alege culori cu care să te simți confortabil – acesta nu e momentul să experimentezi rujuri îndrăznețe pentru prima dată. Dacă ai ales să apelezi la serviciile unui make-up artist, adună imagini care să ilustreze rezultatul pe care vrei să-l obții, iar atunci când te duci la probă, asigură-te că vei purta ceva alb – astfel vei știi sigur dacă există suficient pigment în machiaj încât să eviți să ai un aspect fad. Și ține-te departe de tendințele din machiaj, precum machiaj grafic al ochilor sau conturarea puternică a feței, pentru că îți dorești un look de care să fii mândră în anii ce vor veni.
MAMA MIRESEI
Ca mamă a miresei, ești cam cea mai ocupată persoană de la nuntă, așa că machiajul tău trebuie să fie unul rezistent. Vrei să arăți cât mai bine și să te simți confortabil; până la urmă, visezi la ziua asta de mulți ani. Evită rujurile lucioase sau ultra strălucitoare pentru că acestea au tendința de a evidenția liniile fine și alege un produs rezistent pentru buze, cu o finisare satinată. De asemenea, produsele sclipicioase sau metalice sunt de evitat pentru că se pot aduna în pliurile ochilor sau în laba gâștei. Optează, însă pentru nuanțe mate, tonuri neutre și creează-ți o strălucire tinerească cu un fard de obraz într-o nuanță ce îți completează nuanța pielii.
DOMNIȘOARA DE ONOARE
De ziua celei mai bune prietene, ea va fi, cu siguranța în centrul. Iar dacă tu alegi să-ți faci singură machiajul, discută cu mireasa pentru a afla dacă are în minte ceva specific. Investește într-o bază de machiaj de calitate și un fond de ten pentru a crea o bază, apoi alege tonuri neutre pentru o finisare discretă – și nu uita să folosești un rimel waterproof! Vrei să arăți de vis, dar reține că este ziua ei specială.
INIVTAT
Primul lucru pe care îl verfici este tematica – nu vrei să fii îmbrăcată nepotrivit! În funcție de ce alegi să porți, de ce să nu încerci și ceva nou? Poate ai putea să creezi o bază neutră, cu o cremă BB, să renunți la machiajul ochilor și să adaugi culoare puternică doar pe buze – ne place aceasta tendință a sezonului cu buze roșii îndrăznețe. Sau, din contră, alege un look puternic al ochilor și buze în nuanțe neutre.
PLUS UNU
Ca parteneră, e posibil să nu cunoști foarte multe persoane la nuntă. Drept consecință, vei dori să eviți orice risc când vine vorba de aspectul tău. Citește cu atenție invitația și respectă ținuta obligatorie, în cazul în care există. Acesta este momentul perfect pentru a încerca un machiaj natural - ceva simplu. Vei avea o mulțime de alte ocazii pentru a încerca machiaj în nuanțe neon!