1. RAZELE UV
Soarele reprezintă unul dintre cei mai cunoscuți agresori de mediu pentru piele. Razele UV (lumina ultravioletă) sunt cele care deteriorează elastina și colagenul pielii, ceea ce duce la formarea de riduri și la lăsarea pielii. Iar expunerea excesivă la aceste raze UV poate duce la depigmentare și la apariția petelor maronii – semne specific unei îmbătrânirii premature.
Sfatul Expertului în îngrijirea pielii:
Nu pot sublinia îndeajuns importanța de a purta creme cu factor de protecție în fiecare zi - chiar dacă este înnorat sau frig, razele UV pot trece prin nori și pot afecta pielea. Pentru utilizare zilnică folosește orice cremă care conține cel puțin FPS 15. Dacă îți dorești mai multă protecție (ceea ce va duce ca bonus la reducerea apariției petelor de pigmentare!), recomand Crema de zi protectoare Optimals Even Out care conține FPS 20.
2. POLUAREA
Poluarea, cum ar fi de exemplu smog-ul și emisia de gaze ne afectează corpul atât local cât și intern, deoarece le inspirăm. Asemenea razelor UV, factorii poluanți afectează pielea, cauzând deshidratarea acesteia și îmbătrânirea prematură.
Sfatul Expertului în îngrijirea pielii
Poluarea are un efect major asupra pielii. Dacă locuiești într-un oraș mare, este greu să eviți complet expunerea la poluare, de aceea recomand adoptarea unor obiceiuri bune de îngrijire a pielii. Curăță pielea zilnic pentru a îndepărta machiajul și acumularea de sebum și impurități și continuă cu utilizarea de produse special formulate pentru a combate deshidratarea și pierderea luminozității tenului. Recomand utilizarea Substanței active Anti-Poluare care se află într-o serie din produsele noastre din gama Optimals. Această substanță activă a fost special formulată să acționeze ca un factor protector pentru piele împotriva agresorilor de mediu cum ar fi poluarea.
3. FUMUL DE ȚIGARĂ
Cred ca nu mai este o surpriză pentru nimeni faptul că fumul de țigară este foarte dăunător pentru piele. Și nici măcar nu trebuie să fii fumător ca să fii afectat. Fumatul pasiv este la fel de nociv! Asemenea altor agresori de mediu, fumul de țigară duce la îmbătrânire prematură și la apariția mai multor riduri. Poate cauza de asemenea pierderea strălucirii tenului lăsându-l lipsit de fermitate și palid.
Sfatul Expertului în îngrijirea pielii:
Singurul sfat pe care ți-l pot da este să nu fumezi!
4. ÎNCĂLZIREA ȘI RĂCIREA SPAȚIILOR INTERIOARE
Pentru a combate schimbările de temperatură, cei mai mulți dintre noi folosesc radiatoare și aparate de aer condiționat pentru a obține un climat confortabil. Din păcate, acest lucru ne afectează pielea într-un mod negativ. Aerul încălzit scade umiditatea, ceea ce face ca pielea să se usuce. Același lucru este valabil pentru aerul rece, care poate lăsa pielea iritată și flască.
Sfatul Expertului în îngrijirea pielii:
În acest caz recomand crearea unor obiceiuri sănătoase de îngrijire a pielii. Urmarea unei rutine zilnice simple de îngrijire a pielii, dimineața și seara, poate combate lipsa de hidratare, de luminozitate și apariția ridurilor fine. O rutină de îngrijire a pielii simplă dar eficientă constă în curățarea pielii, urmată de aplicarea cremei de ochi pentru o hidratare suplimentară a acestei zone delicate. Ar fi indicat apoi să aplici un ser pentru față, înainte de încheierea rutinei de îngrijire cu aplicarea cremei de zi /de noapte.