#1: odihnă zero
Remediu: creează o atmosferă specială acasă
Pentru a face din casa mea un loc primitor și relaxant o umplu mereu cu plante. Verdele acestora nu doar dau viață unui spațiu dar și purifică aerul – și ajută în crearea unei ambianțe care îmbie la relaxare. Lumânările parfumate sunt un alt element de decor pe care îl regăsești cu ușurință în casa mea, ador aromele de vanilie și scorțișoară.
#2: prea multă mâncare fast-food
Remediu: mănâncă inteligent
Programul strâns poate strica balanța meniului tău determinându-te să alegi soluții rapide și nesănătoase ca mai apoi, pe lista pentru anul viitor să fii nevoită să treci „vreau să slăbesc”, lucru care o să-ți displacă profund. Când totul se accelerează, cel mai bine este să mănânci inteligent: alege alimente care îți plac, pline de nutrienți și ușor de gătit. Și nimic nu este mai hrănitor decât o supă caldă pe o vreme răcoroasă. Te va pune pe picioare instant. Iată rețeta:
SUPĂ IGELOSA POWER
4 porții:
- 80 grame pudră supă Natural Balance cu roșii și busuioc
- 2 linguri ulei de rapiță
- 1 ceapă feliată subțire
- 2 căței de usturoi, sfărâmați
- 3 roșii, cuburi
- 1 linguriță sare
- ½ linguriță piper negru
- 1 litru apă
- 1 lingură per porție fasole verde și mazăre
- Verdețuri, de ex: spanac
Încălzește uleiul într-o cratiță mică. Adaugă ceapa și usturoiul și gătește până se rumenesc pentru aproximativ 5 minute. Adaugă roșii, sare și piper și lasă-le să se gătească până cand roșiile devin suculente (le poți presa pentru a obține mai ușor sucul lor) pentru alte 5 minute. Adaugă pudra într-un alt vas cu apă fiartă și apoi mixează cu restul ingredientelor, ajustând pe măsură ce se gătesc. Așează fasolea, mazărea și verdețurile pe farfurii și deasupra toarnă supa.
#3: timpul zboară prea repede
Remediu: învață să trăiești în prezent
Pentru a învăța să trăiești în prezent și să îți prioritizezi timpul este o provocare pentru noi toți, totuși esențial pentru a avea o stare de bine îndelungată. Mereu am păstrat timp pentru sport pentru că mă ajută să mă destresez după o zi plină. Deseori îmi invit prietenii la o tură de alergare sau la o plimbare pentru că este mult mai distractiv astfel.
#4: nu ții pasul cu programul
Remediu: antrenează-ți mintea
Dacă nu reușești să ții pasul cu agenda de la job sau de acasă vei fi din ce în ce mai stresată.În primul rând gândește-te că nu ești singura, toată lumea se zbate cu responsabilitățile de fiecare zi, mai ales în această perioadă a anului. Dacă vei gândi astfel, vei avea mai multă încredere că totul va ieși bine. În al doilea rând, învață câteva tehnici de respirație care te vor ajuta să te destresezi, să îți oxigenezi organismul pentru o mai bună concentrare. Vitaminele și mineralele vor întări acest efect. În al treilea rând, întocmește un plan realist al activităților pentru crăciun, odată scris vei vedea că nu este sfârșitul lumii și că până la final te vei descurca de minune.
#5: aglomerație și colinde peste tot
Remediu: shopping online
Goana după cadouri în mall poate fi mai istovitoare decât un maraton. Nu este vorba doar despre distanța parcursă ci și de zgomotul de fundal din jurul tău. Muzica de Craciun, diferită în fiecare magazin, cozi interminabile și pungi peste pungi. Acum imaginează-ți că scapi de toate acesea dacă faci cumpărături într-o atmosferă relaxantă, acasă, bând un ceai....Și chiar dacă îți place să cumperi din magazin, fă o preselecție a produselor online – portofelul tău îți va mulțumi!