Cum să faci din 2019 cel mai bun an

Vrei să reușești în carieră, să îți îmbunătățești viața socială și să mergi, în sfârșit, în vacanța visată? Antrenează-ți mintea pentru succes și fă din 2019 un an de care să-ți amintești, urmând pas cu pas aceste sfaturi simple care îți vor schimba viața.

MEDITEAZĂ
Deoarece anul se apropie de sfârșit, este momentul potrivit să te gândești spre ce direcție se îndreaptă viața ta și ce schimbări vrei să faci în anul care urmează. Rezervă-ți timp pentru a reflecta asupra suișurilor și coborâșurilor din anul precedent. Ce ai făcut bine? Unde ai greșit? Consideră acest moment o oportunitate de a învăța din greșelile tale și de a-ți ajusta obiectivele pentru anul următor. 

STABILEȘTE OBIECTIVE REALISTE & SPECIFICE
Ne-am aflat cu toții în această situație, savurând șampanie, îmbrățișând prietenii sub o ploaie de focuri de artificii și proclamând rezoluția noastră de Anul Nou, aceea de a ne duce neapărat la sală. Odată cu venirea lunii februarie, devine clar că tot ce s-a întâmplat neapărat a fost dependența noastră de Netflix. În acest an, pentru a face o schimbare reală, de lungă durată, în cariera, sănătatea sau viața de familie, stabilește-ți obiective realiste și specifice. De exemplu, dacă vrei să începi să faci exerciții fizice, în loc să decizi să mergi 6 zile pe săptămână (ceea ce nu este un obiectiv realist!), începe mai lejer cu 1-3 antrenamente la sală pe săptămână și setează-ți un obiectiv final să alergi o cursă de 5km până în luna mai. Astfel, vei avea destule zile de odihnă și o dată limită clară și în consecință îți va fi mult mai ușor să rămâi motivată și să îți menții obiectivele. 

PLANIFICĂ-ȚI ZILELE
Pentru a ne îmbunătați viața și pentru a ne atinge obiectivele, trebuie să ne planificăm zilele în avans. Viața este un amalgam de muncă, evenimente sociale și viață de familie, iar dacă nu ne planificăm zilele înainte, este puțin probabil să facem altceva decât să ne prăbușim în fața televizorului când ajungem obosite acasă. Probabilitatea de a mânca o cină sănătoasă este mult mai mare dacă facem cumpărăturile în weekend, pentru că știm că vom fi prea obosite în timpul săptămânii să ne gândim la ce să pregătim pentru cină. 

VIZUALIZEAZĂ-ȚI VISUL DE O VIAȚĂ
Unul dintre motivele pentru care adesea nu reușim să ne transformăm visele în realitate este că uităm să ne vizualizăm obiectivul. Cei mai de succes oameni sunt capabili să-și imagineze obiectivele în prealabil. Pentru a-ți vizualiza obiectivele,notează obiectivul tău de vis și descrie-l în detaliu sau creează un tablou vizual cu decupaje din reviste. După ce ai terminat, începe să vizualizezi cum te vei simți când îți vei atinge obiectivul ca și cum acest lucru reprezintă realitatea ta din acest moment. Imaginează-ți emoțiile pe care le vei simți, cum ar arăta și suna acest obiectiv îndeplinit. Atunci când vizualizăm ceva, în creier se creează o nouă cale neurală, care ne pregătește să acționăm în modul pe care l-am vizualizat - astfel fără a face de fapt nimic, ai pregătit mintea pentru succes!

FII RECUNOSCĂTOARE
Să fii recunoscătore este mai ușor de spus decât de făcut atunci când de exemplu verși apă pe laptop sau când ai neînțelegeri cu copiii pe culoarul supermarketului. Dar modificarea propriilor gânduri și practicarea recunoștinței merită tot efortul. Oamenii care sunt recunoscători nu numai că experimentează un sentiment mai mare de fericire, aceștia au de asemenea mai mult succes, pentru că atunci când ești recunoscător, ceilalți oameni se simt atrași de tine. În plus, gratitudinea îmbunătățește sănătatea fizică și psihică. Începe chiar astăzi practicarea recunoștinței și notează 5 lucruri pentru care ești recunoscătoare în fiecare zi și până când anul 2019 își va face apariția, urmărește cum se îmbunătățesc toate aspectele vieții tale.

Text: Foto: Shutterstock