Wellosophy
Atinge adevaratul potential de frumusete cu produse Oriflame

Harta feței: Ce anume îți semnalează problemele tenului

Publicat: 05.02.2024 | Autor: oriflame

Ți se întâmplă să-ți apară mereu coșuri în aceeași zonă a feței? Conform tradițiilor străvechi chinezești privind harta feței, zona în care te confrunți cu probleme ale tenului este direct conectată cu starea sănătății tale interioare. Așadar, acele pete enervante care îți tot reapar pe bărbie ar putea să indice faptul că trebuie să acorzi atenție rinichilor tăi – despre asta e vorba.

PE FRUNTE

Se spune că fruntea reflectă sănătatea sistemului nervos și digestiv. Coșurile de pe frunte indică stres, așa că îți recomandăm să încerci practici de relaxare, precum yoga sau meditație. Și pentru a ajuta sistemul digestiv, bea cantitatea zilnică recomandată de apă și adaugă mai multe cereale integrale, fructe și legume în dieta ta.

ÎNTRE SPRÂNCENE

Dacă te confrunți cu probleme ale pielii pe mijlocul frunții, între sprâncene, este posibil să existe un dezechilibru la nivelul rinichilor, a stomaculuui sau ficatului. Renunță la alcool, la mâncarea grasă și la fumat, deoarece aceste obiceiuri pot impacta funcționarea acestor sisteme. Și află dacă nu cumva ai intoleranță la lactate sau gluten.

ÎN ZONA NASULUI

Practicienii consideră că nasul reflectă sănătatea sistemului respirator, în special a plămânilor și inimii. Verifică-ți presiunea arterială și alege alimente cu un indice glicemic mic dacă îți apar coșuri în această zonă. De asemenea, caută alternative mai sănătoase pentru carne, alcool și alimente condimentate.

OBRAZUL DREPT

Medicina chinezească face deseori referire la partea dreaptă și partea stângă a corpului. În cazul în care îți apar frecvent coșuri pe obrazul drept, e posibil ca plămânii tăi să aibă nevoie de puțină atenție. Exercițiile cardio realizate cu regularitate, precum și exercițiile de respirație pot fi de mare ajutor pentru aceste organe. Și nu fuma! Obrazul drept are, de asemenea legătură cu nivelul de zahăr, așa că îți recomandăm să reduci porția de dulciuri.

OBRAZUL STÂNG

Obrazul stâng este în strânsă conexiune cu ficatul, așa că evită consumul de alcool și de alimentele bogate în grăsimi dacă experimentezi coșuri în această zonă – o dietă sănătoasă și un stil de viață echilibrat îți vor ajuta ficatul să-și facă treaba cât mai corect.

ZONA OBRAJILOR DIN APROPIEREA NĂRILOR

Problemele din această zonă pot indica un dezechilibru al intestinului subțire. Evită băuturile foarte reci și încearcă să-ți menții un jurnal al dietei zilnice, pentru a știi ce anume îți cauzează aceste probleme, pentru a le elimina.

PE BĂRBIE

Splina, sistemul digestiv sau rinichii sun responsabili pentru coșurile de pe bărbie, așadar asigură-te că ai o dietă sănătoasî și un stil de viață activ. Petele de pe bărbie mai pot indica un dezechilibru hormonal, în special atunci când apar înainte de menstruație – consultă un medic dermatolog care ar putea să-ți recomande un tratament.

PE LINIA MAXILARULUI

Coșurile de aici pot avea legătură cu intestinele sau colonul. Alege o dietă cu un conținut bogat de fibre și bea multă apă. De asemenea, e posibil ca petele din această zonă să indice și probleme dentare. Așa cum este precizat și pentru coșurile de pe bărbie, acneea din zona maxiarului poate avea legăură cu hormonii – consultă, așadar, un dermatolog, în cazul în care problemele persistă.

SFATUL EXPERȚILOR ORIFLAME ÎN ÎNGRIJIREA PIELII

„Pe lângă adoptarea unui stil de viață sănătos, o rutină de îngrijire a pielii, ce vizează anumite probleme specifice, este esențială pentru menținerea sănătății pielii tale. Curăță cu regularitate telefonul și pensulele de machiaj, evită să pui mână pe față dacă nu te-ai spălat pe mâini în prealabil și curăță-ți mereu mainile înainte de a aplica produsele de îngrijire. Aceste lucruri ar putea fi soluția pentru coșurile de pe obraji. Și în cazul în care te confrunți cu apriția bruscă a coșurilor într-o anumită zonă a feței, asigură-te că nu este o reacție la un anumit produs – acest lucru este des întâlnit. Persoanele care se luptă pe o perioadă îndelungată cu acneea ar trebui să ceară ajutorul unui medic dermatolog, singurul care poare recomanda un tratament care să vindece cauza problemei.”

Colțul de inspirație

Alte categorii